La fel ca toate articolele noastre și această succintă analiză a luat naștere ca urmare a constatării în practica profesională a unui tratament neunitar primit de o serie de persoane care au dobândit calitatea de martor în cauzele penale, în sensul că anumite organe judiciare au permis unui astfel de subiect procesual secundar să fie asistat de un avocat ales, iar altele au îngrădit un astfel de drept, de altfel reglementat în mod expres în procedura noastră penală.

Cu titlu de precizare preliminară, am apreciat necesar a defini noțiunea de martor și rolul pe care o atare persoană îl are în cadrul procedurilor judiciar penale. Martorul, care este inclus în categoria subiecților procesuali, poate fi orice persoană, ce are cunoștință de fapte sau împrejurări de fapt care constituie probe în procesul penal. Astfel, se poate admite că făptuitorul, până la dobândirea calității de suspect sau inculpat, poate fi audiat în calitate de martor, beneficiind de toate drepturile și revenindu-i toate obligațiile prevăzute de lege pentru acesta.

Codul de Procedură penală plasează avocatul imediat după organele judiciare în ordinea prezentării participanților la procesul penal, subliniind astfel importanța rolului acestuia în actuala logică procesuală.

Actualul Cod de Procedură Penală este explicit în privința asistenței și reprezentării juridice, făcând trimitere nu la instituția apărătorului, ci la cea a avocatului, reliefând astfel că asistența juridică este intim legată de instituția avocatului. Apreciem că dreptul martorului de a fi asistat de avocat își are sediul materiei în art. 31 CPP, care conferă acest drept subiecților procesuali, în categoria cărora intră și martorul.

Deși la nivel ipotetic s-ar putea aprecia că există o neconcordanță între temeiurile invocate în prezenta analiză, respectiv între dispozițiile din Codul de procedură penală, anume între dispozițiile art. 31 CPP – „Avocatul asistă sau reprezintă părțile ori subiecții procesuali în condițiile legii” și art. 88 CPP – „Avocatul asistă sau reprezintă, în procesul penal, părțile ori subiecții procesuali principali, în condițiile legii”, niciunul dintre textele de lege nu interzice expressis verbis asistența juridică ce poate fi acordată martorului.

Suntem de părere că ne aflăm în prezența unei aparente neconcordanțe, întrucât dispozițiile art. 88 CPP nu interzic și nici nu limitează dreptul subiecților procesuali – în categoria cărora intră și martorul – la asistență de specialitate din partea avocatului. Cele două articole se completează și se impun a fi interpretate coroborat, incluzând în sfera persoanelor care pot fi asistate de avocat: subiecții procesuali secundari și părțile.

Voința reală a legiuitorului a fost exprimată prin dispozițiile art. 31 CPP, întrucât în timp ce art. 81 CPP și-a păstrat forma neschimbată, astfel cum a fost reglementat de Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, art. 31 a fost modificat prin art. 102 pct.18 din Legea nr. 255/2013, reprezentând astfel o dispoziție normativă de dată mai recentă.

În conformitate cu principiul de drept lex posteriori derogat priori, care este întrebuințat pentru soluționarea neconcordanțelor legislative cu ajutorul criteriului cronologic, în caz de contradicție între două dispoziții normative, prevalează aceea care este publicată ulterior. Apreciem că acest principiu își găsește aplicabilitatea și în cazul în care s-ar putea considera că există o contradicție între art. 31 CPP și art. 88 CPP.

Art. 2 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 reglementează dreptul avocatului de a asista și reprezenta persoanele fizice și juridice în fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdicție. În această categorie a persoanelor fizice intră și martorul, iar dreptul avocatului de a-l reprezenta implică și un drept corelativ al martorului de a beneficia de asistența acestuia, în cadrul procedurilor penale.

Asistența judiciară în acest caz ar consta tocmai în garantarea efectivității exercitării drepturilor martorilor, în special a dreptului de a nu se auto-incrimina. Este important a se face distincția între un eventual drept al martorului de a păstra tăcerea și dreptul de a nu se auto-incrimina.

Mai considerăm necesar a sublinia faptul că un drept distinct al avocatului, neprevăzut în mod expres în Codul de Procedură Penală, dar consacrat și confirmat recent de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (hotărârea din 23 aprilie 2015, pronunțată de Marea Cameră în cauza Morice c. Franței) îl reprezintă libertatea sa de exprimare nu numai în sala de judecată, ci și în afara acesteia. Prin exercitarea acestei libertăți el este în măsură să exercite în mod plenar apărarea intereselor clientului său.

Finalmente, în considerarea argumentelor evocate supra, în vederea garantării exercitării efective a drepturilor conferite de lege și cu precădere a dreptului de a nu se auto-incrimina, se desprinde concluzia categorică potrivit căreia martorul poate fi asistat de avocat pe parcursul procedurilor judiciar penale.