Joi, 05 martie 2020, în zori, în jurul orelor 06:00, primesc un telefon de la o clientă dintre ale mele (pe care din rațiuni de GDPR o voi numi Fermina Daza, plecând de la prezumția că Marquez mi-a încuviințat să-I folosesc numele distinsului personaj), pe care am reprezentat-o în mai multe cauze civile în ultimii ani și pe care nu o cunoșteam a se intersecta cu dispozițiile CP și CPP, decât cel mult din calitate de persoană vătămată. Buimac, mă uit la telefon care indica ora 06:03 și înainte de a răspunde mă gândesc că motivul prea-matinalului apel nu poate fi decât o percheziție domiciliară.  Tensiunea apelantei radia prin AMOLED-ul telefonului meu, așa că am abandonat repede scurta meditație în care căzusem preț de câteva secunde și i-am răspuns femeii:

Subsemnatul: Alo.

Fermina Daza: Domnu’ avocat, vă rog să mă iertați pentru ora nepotrivită, dar am pățit ceva groaznic. Nu am dormit toată noaptea. Aseară târziu când am ajuns acasă am primit iar citație.

Subsemnatul (oarecum liniștit că nu este ceea ce am suspectat): Bună dimineața, doamna Daza. Ce s-a întâmplat?

Fermina Daza: Domnu’ avocat, fostul soț m-a chemat iarași în judecată și a cerut prin ordonanță președințială să îmi fie suplinit consimțământul pentru a merge cu copiii la Veneția. Ce mă fac? Sunt disperată.

Subsemnatul: Nu se poate, doamna Daza. Regiunea Veneto este în carantină din cauza epidemiei de CORONAVIRUS.

Fermina Daza: Știu, domnu’ avocat, însă în citație instanța îmi cere să vin la termenul din 13 martie, cu declarația pe care i-am dat-o în decembrie anul trecut, în original când nu eram sub CORONAVIRUS și să fac dovada că i-am comunicat-o înainte. Domnu’ avocat, ce mă fac?! O să i-o admită.

Subsemnatul (dând un Ctrl F în memorie îi răspund femeii): Doamna Daza, liniștiți-vă, vă rog. În astfel de situații, legea vă protejează. Codul Civil prevede niște cauze care vă pot exonera de răspundere, cum ar fi forța majoră sau cazul fortuit. În cazul dvs, CORONAVIRUS, se poate încadra la caz fortuit. În plus față de aceasta, procedura prevede că pe calea ordonanței președințiale nu pot fi dispuse măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt. Nu cred că vreun judecător vă va oblige să vă trimiteți copiii într-o zona infestată.

Fermina Daza (când am crezut că le-am auzit pe toate, clienta îmi dă replica năucitoare): Domnu’ avocat, dacă instanța îi admite această cerere, cer și eu instanţei, pe cale reconvențională să îi suplinească instanța consimțământul să merg cu copiii în WUHAN. Nu se poate să ceri așa ceva. Este strigător la cer!

Subsemnatul (vizibil amuzat de replica bătăioasei cliente îi răspund): Pentru aceleași motive pe care vi le-am spus mai devreme, instanța ar trebui să vă respingă o astfel de cerere.

Fermina Daza: Bine, domnu’ avocat. Vă trimit acțiunea și citația pe email și vă rog să faceți cât mai repede întâmpinare.

Subsemnatul: Bine, doamna Daza. Comunicăm pe mai departe.

Fermina Daza: Vă mulțumesc și o zi bună.

Subsemnatul: Vă mulțumesc și eu. Asemena și dvs. La revedere.

Fermina Daza: La revedere.

În loc de concluzie: Trăim vremuri efervescente în care nu doar virușii suferă mutații, ci și dreptul. În altă ordine de idei, aștept cu interes soluția instanţei. La suprafață pare o speță banală, însă în contextul dat, problemele de drept ridicate se prezintă cel puțin interesante