Marți, 17 martie 2020. Cauză penală urgentă la Tribunal, neexceptată nici măcar de Decretul stării de urgență. Împrejurările în care am făcut selfie-ul din dreapta, m-au făcut să mă simt ca Adelin Petrișor transmițând dintr-un teatru de operații. De data asta diferențele majore erau că autospecialele, fregatele, vestele antiglonț și praful de pușcă erau înlocuite de măști, mănuși, mirosul înțepător al dezinfectantului și forfota necontenită a domnilor jandarmi care mențineau siguranța activității Tribunalului în contextul dat. Nu eram pe un câmp de luptă, ci într-un bio-hazard.

Ajuns la sala de judecată mi se spune, că se intră pe rând, în funcție de listele de dosare aferente fiecărui complet. Eram pe a treia listă. După ceva așteptare intru în sală, unde constat că niciun justițiabil aflat în stare de detenție, nu era prezent fizic. Totul se făcea prin videoconferință. Vine rândul dosarului meu, doamna grefier face apelul. Nu apucă bine să termine, că ofițerul de poliție penitenciară de la celălalt „capăt al firului”, ia cuvântul:

Ofițer: Domnule președinte, contestatorul CM, nu poate răspunde la apelul nominal. Este în carantină.

Președinte: Aduceți-l să îi luăm consimțământul. Mai stăruie, nu mai stăruie în contestație.

Pauză câteva minute. Este adus contestatorul.

Președinte: Domnule CM, ați formulat o contestație față de Sentința prin care v-a fost respinsă de Judecătorie cererea de liberare condiționată. Nu ați solicitat judecarea în lipsă, de aceea v-am chemat să răspundeți. Vă ascult.

Contestator: Așa e, domnule Președinte, însă de câteva zile nu mă simt bine. Aștept rezultatele la analize. Asta e a doua cerere de liberare condiționată care mi se respinge. Dacă dvs mi-o admiteți, ies afară la viruși și nu am o situație financiară prea bună. Așa măcar în penitenciar am garanția că mă tratează domnii doctori. Când să ies și io afara a venit pandemia.

Președinte: Concret, domnule Popescu. Ce doriți să dispună instanță.

Contestator: Renunț la contestație, domnule Președinte. Reînnoiesc cererea de liberare după ce trece virusul.

Președinte: Bine, domnule Popescu. Luăm act de voința dvs. În pronunțare!

Morala: Ai grijă ce îți dorești, căci s-ar putea să ți se îndeplineasca!

PS: Mergând de la sala de judecată către parcare, după ce l-am ascultat pe sărmanul om, mi-am adus aminte chiar de mine însumi acum mai mulți ani, când eram stagiar. Colaboram cu o prestigioasă societate de avocați afiliată unei companii din Big4. Acolo nu se făcea decât consultanță. După 1 an de stagiu, stând eu în ultracentralul birou clasa A+ al SCA-ului, constatând că nu mi se potrivește consultanță, m-am gândit si am zis: „Doamne, nu îmi place consultanța. Vreau sa fac penal sau litigii”. Și nu după mult timp, Doamne Doamne a zis: „Okay, man. There you go. Ia pe pâine. O să faci instanță și parchet nu doar în w-end-uri sau în ajun de Anul Nou, ci și pe stare de urgență sau pe timp de pandemie”. Nu regret nici dorința, nici alegerea, ci doar stau, analizez, cuget și mă minunez de o chestiune. Ce lucru formidabil e GÂNDUL. Acea himeră are puterea să transforme neființa în ființă.

În loc de concluzie: Aveți grijă ce gândiți și ce vă doriți, căci s-ar putea împlini. Dumnezeu e un tip tare deștept și above all are un teribil simț al umorului.