1. PREAMBUL. SOLUȚIONAREA CHESTIUNII PREALABILE ÎN CAUZELE CE PRIVESC INFRACȚIUNILE ECONOMICE ȘI DE CORUPȚIE. STANDARD DE PRACTICĂ ÎN ACESTE CAUZE.

Întrebarea care a ocazionat prezenta analiză a luat naștere în contextul în care participanții la un proces penal au fost nevoiți să lămurească natura juridică a normelor ISO și implicit regimul juridic aplicabil.

Indubitabil putem observa cu ușurință că relațiile sociale în ansamblul lor se află sub spectrul pluridisciplinarității și hiperconectivității, pe fondul progresului economic și tehnologic care în vremurile noastre cunoaște valențe exponențiale. Nu în puține cazuri, instanțele penale au fost și sunt nevoite ca în cadrul de drept strict al procesului penal să fie nevoite să aplice reguli de drept (substanțial și procesual) extrapenal, din materia de origine, iar nu din materie penală aplicabile obligatoriu rezolvării unei chestiuni extrapenale, de care depinde, însă, soarta întregului proces penal.

Întrucât analiza noastră privește infracțiunile economice din perspectiva chestiunii prealabile reglementată de legiuitor prin art. 52 NCPP, se impune a fi precizat ab initio, că în astfel de cauze, pentru o justă soluționare, cunoașterea aprofundată a instituțiilor de drept civil trebuie să fie un standard pentru toți participanții la un astfel de proces penal. Chiar și în condițiile de drept strict ale procedurii penale, dezlegarea chestiunii prealabile poate răspunde la întrebarea dacă faptele deduse judecății penale au sau nu caracter penal.

Consființirea dezlegării chestiunii prealabile ca standard de practică în cauzele ce privesc infracțiunile economice și de corupție ar fi de natură pe viitor să conducă la evitarea unor veritabile erori judiciare cu consecințe dintre cele mai severe și dramatice atât la nivel individual, cât și la nivel social.

2. Normele ISO și BRITISH STANDARDS INSTITUTION?

BRITISH STANDARDS INSTITUTION este o asociație profesională, deci un organism (corp) profesional PRIVAT din Marea Britanie care elaborează standarde tehnice cu privire la o paletă foarte largă de produse și servicii, furnizând de asemenea certificări specifice și servicii conexe standardizării pentru entități din domenii de activitate foarte diverse.

3. Ce sunt STANDARDELOR ISO. UZANȚĂ CONVENȚIONALĂ SAU DOCUMENTAȚIE ȘTIINȚIFICĂ?!

În conformitate cu informațiile publice disponibile pe web site-ul BRITISH STANDARD INSTITUTION, un standard este un document care conține o serie de specificații tehnice și alte criterii precise concepute pentru a fi utilizate ca un ghid ori definiție. Toate standardele iau una dintre următoarele forme: specificații tehnice, metode, vocabulare tehnice, ghid de practici sau manuale. Standardele sunt practic un rezultat consensual de bune practici tehnico-științifice în anumite domenii și cu privire la anumite procese de producție, ori de prestări servicii.

Semnificația acronimului “ISO” provine de la denumirea unei entități denumite „Organizația Internațională de Standardizare” – ISO, care este o entitate profesională care se ocupă cu elaborarea de NORME TEHNICE în toate domeniile științifice cu excepția electricității și a electronicii. Organizația Internațională de Standardizare se autodefinește ca fiind o organizație non-guvernamentală, respectiv o entitate de drept privat. Standardele ISO sunt adoptate, traduse și difuzate în România de ASRO – Asociația de Standardizare din România care participă prin specialiști în cadrul comitetelor tehnice internaționale ale ISO.

Analizând informațiile furnizate de ISO, prin raportare la clasificările realizate în doctrină comerțului internațional, am putea desprinde concluzia că STANDARDUL ISO ar putea avea natura juridică a unei uzanțe convenționale cu caracter facultativ.

Pentru a ajunge la această concluzie am avut în vedere definiția dată în doctrină uzanțelor comerciale, care ne arată că uzanțele comerciale reprezintă un set de practici tehnico-profesionale, care prezintă un anumit grad de vechime, repetabilitate și stabilitate, care se aplică unui număr nedefinit de parteneri comerciali, pe o anumită zonă geografică sau într-un anumit domeniu de activitate comercială.

Uzanțele convenționale, astfel cum în doctrina s-a stabilit sunt rezultatul unei activități comerciale, tehnico-științifice care au luat naștere prin uniformizarea și unificarea unor reguli de bună desfășurare a activităților de producție, ori de prestări servicii. Forța juridică a uzanțelor convenționale este aceea a unei clauze contractuale. Temeiul autorității acestor uzanțe este acordul de voință al părților contractante. Așadar, aplicarea unor uzanțe se plasează pe tărâmul principiului libertății (autonomiei) de voință a părților. 

Analiza jurisprudenței și doctrinei relevante în materie, sintetizată în paragrafele de mai sus ne-ar fi putut conduce la concluzia că STANDARDUL ISO 9001 ar putea avea natura unei uzanțe convenționale, care nu este nici pe departe o normă juridică, ci doar o regulă facultativă, însă legiuitorul român prin adoptarea Legii nr. 163/2015 privind standardizarea națională a stabilit în mod expres natura juridică a STANDARDELOR ISO, clarificând fără echivoc regimul juridic al acestui set de reguli tehnico-științifice. 

Astfel, în cuprinsul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 163/2015 privind standardizarea națională se prevăd următoarele: „Standardele române, standardele europene, standardele internaționale și documentele de standardizare europeană și internațională, inclusiv proiectele lor, SUNT CONSIDERATE DOCUMENTAȚII ȘTIINȚIFICE în sensul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, și sunt protejate prin drepturi de autor.”

Art. 11 alin. (1) lit. d din Legea nr. 163/2015 privind standardizarea națională stabilește următoarele: „Asociația de Standardizare din România (s.sn ASRO) reprezintă România, ca membru, în următoarele organizații de standardizare europene și internaționale: […] d) ISO – Organizația Internațională de Standardizare.” Altfel spus Asociația de Standardizare din România este echivalentul românesc al British Standard Institution.

Procedând la o analiză și la o interpretare sistematică și coroborată a normativului incident, arătăm faptul că dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. b) – teza finală din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe dispun următoarele: „Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt: […] b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și DOCUMENTAȚIILE ȘTIINȚIFICE.”

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor la art. 11 alin. (1) prevede că normele juridice, pentru a intra în vigoare trebuie să fie cuprinse în legi și în celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate și publicate în Monitorul Oficial al României.

În literatura de specialitate juridică s-a stabilit că norma juridică este acea regulă generală și obligatorie de conduită, edictată de o entitate legiuitoare al cărei scop este acela de a asigura ordinea socială, regulă ce poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, în caz de nevoie prin constrângere.

Tot în doctrină s-a stabilit că pentru a se declanșa răspunderea juridică – în oricare dintre formele sale – este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:

1. Existența unei conduite ilicite. Prin conduită ilicită se înțelege un comportament care nesocotește o normă juridică, adică o prevedere legală;
2. Vinovația – acea atitudine psihică a celui care comite o faptă ilicită față de fapta sa și față de consecințele acesteia;
3. Legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultatul socialmente periculos. Este necesar ca rezultatul ilicit să fie consecința nemijlocită a acțiunii autorului, respectiv acțiunea să fie cauza producerii efectului păgubitor pentru ordinea de drept.

4. Concluzii cu privire la natura juridică a STANDARDELOR ISO

Văzând argumentele dezvoltate în subsecțiunile de mai sus, desprindem următoarele concluzii:

1. Standardele ISO potrivit Legii nr. 163/2015 au natura juridică a unor documentații științifice, adică opere de creație intelectuală în domeniul științific și nicidecum de LEGE în accepțiunea Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale;
2. Standardele ISO sunt emise de o asociație profesională științifică, în speță Organizația Internațională de Standardizare;
3. Standardele ISO nu sunt norme juridice, adică nu sunt legi;
4. Răspunderea juridică poate fi atrasă față de un subiect de drept (persoană fizică sau juridică) doar în ipoteză încălcării unei legi!!!
5. Standardele ISO sunt un instrument facultativ uzitat în afaceri particulare, care vizează atingerea de standarde comerciale specifice, iar nu a unor reglementări cu forță de lege, apte să angajeze răspunderea penală a celor care le-ar nesocoti/încălca;
6. Eventuala nesocotire a unei opere științifice (în speță o documentație tehnico-științifică, respectiv un Standard ISO) NU POATE ATRAGE/ANGAJA RĂSPUNDEREA PENALĂ, întrucât, acestea nu au valoarea juridică a unei legi privită lato sensu în accepțiunea Curții Constituționale, reținută în considerentele Deciziei nr. 405 din 15.06.2016 a forului de contencios constituțional amintit.

Analizând natura juridică și regimul juridic al Standardelor ISO prin raportare la Legea nr. 163/2015 privind standardizarea națională și la Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, observăm următoarele: în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, documentațiile științifice (e.g. Standardele ISO) din punct de vedere juridic sunt opere originale de creație intelectuală în domeniul științific, iar o nuvelă de exemplu, are același regim juridic precum Standardele ISO, fiind o operă originală de creație intelectuală în domeniul literar. Singura deosebire dintre cele două specii de creație intelectuală este domeniul, în primul caz fiind cel științific, iar în al doilea caz fiind cel literar, regimul juridic și natura juridică fiind ACEEAȘI pentru ambele categorii.

În concluzie, în opinia noastră, normele ISO nu sunt norme juridice, motiv pentru care eventuala lor nesocotire nu pot în niciun caz să atragă răspunderea penală a niciunui subiect de drept, câtă vreme acestea nu au o valoare normativă astfel cum am demonstrat mai sus.