CE FACEM


Dat fiind faptul că în ultimii ani autoritățile române au derulat anchete pe scară largă în sectorul public dar și în mediul de afaceri, am venit în întâmpinarea cerințelor și nevoilor specifice ale clienților noștri în acest domeniu și am făcut uz de toate resursele necesare pentru a putea gestiona această nouă provocare profesională. În acest sistem și context social, activitatea noastră profesională s-a concentrat în ultimii ani în principal pe zona de drept penal, care s-a dezvoltat și a evoluat atât de mult încât suntem în măsură să oferim asistență adaptată oricărei spețe de natură penală.
Este bine-cunoscut faptul că repercusiunile unei anchete penale sunt mai profunde decât simpla lipsă de productivitate și pierdere a activelor. Efectul imediat, ireparabil și devastator pe care îl suferă o persoană fizică sau juridică ce se confruntă cu acuzații penale se referă la reputația și bunul renume al acesteia. În diverse situații, clienții noștri se pot baza pe asistența profesională pe care le-o putem oferi pentru soluționarea cauzelor lor cele mai complexe, care presupun riscuri și consecințe penale. De-a lungul experienței noastre ne-am dovedit capabili să oferim acele servicii de consultanță de care aceștia aveau cea mai mare nevoie în obținerea celei mai bune soluții în situația dată.
Experiența noastră cuprinde reprezentarea clienților în fața instanțelor de toate nivelurile, până la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și în fața Curții Constituționale și acoperă de asemenea toate nivelurile jurisdicționale ale Ministerului Public, de la judecătorii până la Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv unitățile specializate de urmărire penală – Direcția Națională Anticorupție – DNA și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – DIICOT). Mare parte din spețele pe care le-am gestionat au presupus situații de fapt și de drept extrem de complexe, inclusiv un volum mare de documente și muncă susținută de cercetare. Am colaborat îndeaproape cu toți clienții noștri, îndeosebi societăți locale, omeni de afaceri locali, profesioniști de top sau funcționari publici cu funcții înalte, pentru a înțelege nevoile acestora, înainte de a recomanda cele mai bune soluții.
Practica noastră în domeniul dreptului penal implică reprezentarea clienților noștri în diverse cauze ce au presupus multiple acuzații penale împotriva acestora cum ar fi: fraudă financiară, evaziune fiscală, acte de corupție, crimă organizată, deturnarea de fonduri, nerespectarea procedurilor de licitație publică, trafic de influență, abuz de putere și neglijență în serviciu, spălarea banilor, abuz de încredere prin fraudarea drepturilor creditorilor, infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE și multe alte acuzații penale specifice. Am oferit servicii de asistență juridică și reprezentare atât pe parcursul anchetelor penale desfășurate de procurori cât și pe parcursul proceselor penale în orice fază, în spețe privind răspunderea penală a persoanelor juridice și a persoanelor fizice.
Serviciile noastre includ asistență juridică oferită clienților și reprezentarea acestora în procese penale pe parcursul etapei de anchetă penală desfășurată de procurori precum și în timpul procesului penal. Oferim de asemenea consultanță și soluții de prevenție în domenii ale dreptului penal, cum ar fi: elaborarea unor analize, opinii și/sau memorii juridice privind diverse aspecte de drept penal și procedură penală, asistență și reprezentarea clienților în diverse proceduri extra-judiciare în vederea prevenirii consecințelor complexe penale sau riscurilor complexe, pregătirea și încheierea unor tranzacții complexe în vederea soluționării amiabile a pretențiilor civile în cadrul proceselor penale. Un alt serviciu specific pe care îl oferim constă în asistența juridică oferită victimelor infracțiunilor și autorilor acestora în procese civile promovate împotriva autorilor de infracțiuni și a părților responsabile civilmente.
Serviciile noastre utilizează toate elementele tehnicilor, tacticilor și strategiilor de apărare, bazate pe argumente și argumentații logice și legale, bazate pe interpretarea dreptului penal și regulilor de procedură penală, în legătură cu doctrina și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții Constituționale și Curții Europene a Drepturilor Omului.

Practica noastră în domeniul soluționării litigiilor are la bază principiul potrivit căruia cheia unei strategii de succes o reprezintă cunoașterea aprofundată a speței, activității clientului și a obiectivelor acestuia.
Anii de muncă asiduă în domeniul juridic în cadrul mai multor societăți de avocați de top locale au facilitat acumularea unei experiențe extrem de specializate și a unei cunoașteri aprofundate a mediului comercial care ne poziționează pe primele locuri între profesioniștii cărora li se încredințează cauze dintre cele mai delicate sau complexe.
Credem că rata de succes impresionantă și importanța clienților, alături de complexitatea proiectelor delicate ce ne-au fost încredințate și creșterea constantă a practicii noastre reprezintă indicatori semnificativi ai capacităților și experienței noastre. Este și motivul pentru care am fost desemnați de clienții noștri să-i reprezentăm în nenumărate cauze complexe în fața instanțelor românești.
Practica noastră excelentă în ceea ce privește soluționarea litigiilor acoperă toate ariile disputelor de drept civil și comercial. Ni s-au încredințat spețe de drept civil, comercial, de dreptul muncii, administrativ, al familiei și fiscal. Soluțiile pe care le propunem permanent sunt creative și în egală măsură practice, acompaniate fiind de strategii sustenabile menite să reducă eventualele riscuri viitoare – în fapt, multe din procesele în care am reprezentat clienți s-au transformat în precedente care conturează și întăresc jurisprudența națională.
Avem o bogată experiență în susținerea diverselor cauze în fața instanțelor românești de orice nivel, de la judecătorii până la Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională a României. Înțelegem pe deplin faptul că un proces nu este întotdeauna în interesul clientului, astfel încât suntem permanent dedicați identificării unei strategii adecvate fiecărei cauze în parte, explorând mereu cele mai rezonabile opțiuni de soluționare amiabilă care să fie benefice clientului, iar dacă soluționarea amiabilă nu este soluția cea mai potrivită pentru client, elaborăm și punem în funcțiune cel mai eficient model de recurs la justiție, adecvat nevoilor specifice ale clientului nostru.

Ca parte din portofoliul nostru diversificat de servicii juridice integrate, cabinetul nostru de avocat oferă clienților săi o gamă largă de servicii de asistență juridică, care îmbină cunoașterea aprofundată și experiența în diverse arii juridice cu abordarea multi-disciplinară a cabinetului nostru.
În mediul de afaceri și de reglementare din prezent, marcat de complexitate și dinamică efervescentă, în care atât persoanele juridice cât și cele fizice sunt mai mult decât expuse respectării cu strictețe a cerințelor și noilor provocări de business, modul în care noi înțelegem legislația și domeniul în care activăm oferă clienților noștri șansa de a rămâne competitivi și de a respecta în același timp legea.
Oferim servicii diversificate de consultanță juridică îndeosebi în domeniile de mai jos:
- Drept societar și comercial
- Drept imobiliar și construcții
- Drept contractual
- Dreptul muncii și imigrație
Unul din elementele cheie ale practicii noastre în domeniul consultanței îl constituie faptul că oferim sprijin clienților noștri prin colaborările pe care le avem cu specialiști în diverse domenii, inclusiv dar fără a se limita la consultanți fiscali și în afaceri, contabili și alți experți. Acest lucru ne permite să oferim servicii juridice inovatoare, complexe și specifice clienților noștri.
Un om de afaceri care își defășoară activitatea în industria exploatării hidrocarburilor într-o schema foarte complexă de cauze penale având ca obiect o serie de presupuse infracțiuni economice
Un om de afaceri care își defășoară activitatea în industria imobiliară și în cea a fotbalului în cadrul unei investigații privind o serie de presupuse infracțiuni economice
Un renumit profesionist din domeniul medical în cadrul unei investigații privind o serie de presupuse infracțiuni economice și de corupție
Un oficial guvernamental în cadrul unei investigații privind o serie de presupuse infracțiuni de corupție
Un executiv bancar în cadrul unei serii de litigii de muncă
O companie care își desfășoară activitatea pe litoral în industria entertainmentului și HORECA în cadrul unei serii de litigii fiscale
O companie care îți desfășoară activitatea în industria confecțiilor textile la comandă, activitatea noastră constând în consultanța juridică acordată în cadrul activității curente
Un grup de companii din sectorul agri-business-ului activitatea noastră constând în consultanța juridică acordată în cadrul activității curente
JURNAL DE LITIGANT* – E...
JURNAL DE LITIGANT – EP...